Ovidiu Hrin: Prefer întotdeauna restricțiile. Odată ce le am bine articulate, sunt liber.


Interviu de Silvia Năsăudean

Ovidiu este fondatorul și liderul studioului de design grafic Synopsis din Timișoara. Susține conferințe și ateliere de design grafic atât în țară, cât și în străinătate (DesignMAI Berlin, Vienna Design Week, European Design Conference Zurich). În 2011 lansează Typopassage TM – micro-muzeu de artă tipografică și design dedicat dialogului și educației în comunicare vizuală. Lucrările sale sunt prezentate în numeroase publicații de specialitate și premiate în cadrul concursurilor și bienalelor de design grafic: European Design Awards, Zgraf Triennale, Golden Bee Moscow, Graphis New York, Shenzhen International Poster Festival.


Cum a început cariera ta de designer? Care au fost primii pași?

Am început foarte devreme ca designer. La 24 de ani am făcut primul pas din care a ieșit cadrul/firma în care lucrez încă și astăzi. Abia mai târziu mi-am dat seama cât de departe de adevăr mă aflam pe atunci și că practic era o escapadă de la ‘normă’ dată de frăgezimea și naivitatea vârstei la care am pornit-o. Acesta cred că a fost primul pas în așa-zisa carieră a mea de designer. Un început de care am fost mândru mult prea multă vreme dar pe care am ajuns să nu îl mai pot recomanda nimănui cu mai puțin de 15 de ani de experiență (cifră la care mai adaug câte un an la fiecare 3 ani). ☺

Un bun designer trebuie să “transpire sânge până găsește soluția”.

Povestește-mi despre primul proiect de design realizat de tine. Cum te-a influențat?

A fost un logo și o identitate pentru o firmă regională ce produce jaluzele și uși metalice. Nu am cum să îl uit… Am muncit aproape 3 luni la logo și am făcut în total aproximativ 100 de variante de logo-uri (desenate cu mâna) dintre care vreo 40 (total diferite) le-am panotat toate pe perete în cadrul primei ședințe cu clientul. ☺

Nu cred că-i greu de imaginat cât de tare l-am speriat pe individ – dar am avut foarte mare noroc cu el pentru că era un om deschis și înzestrat cu răbdare. Ba chiar a reușit să-mi managerieze entuziasmul și să mă învețe enorm de multe lucruri de-a lungul colaborării. Mă consider foarte norocos că prima mea experiență a fost aceasta și nu voi putea să o uit niciodată. Un alt lucru ce poate spune multe și despre client dar și despre procesul investit în realizarea logo-ului este că logo-ul desenat atunci este încă folosit și astăzi de ei în exact aceeași formă în care l-am predat acum 16 ani.

Când lucrez, lucrez. Personalitatea e periculoasă.

Ce calități crezi că ar trebui să aibă un designer bun? Cum crezi că e, de fapt, un designer bun?

Să fie om în primul rând, nimănui nu-i plac șmecherii, ‘deștepții’ și nesimțiții :). Să nu ceară mai mult de la nimeni decât cere de la sine. Să își permită să greșească. Să transpire sânge pâna găsește soluția – deoarece odată ce-i ieșită din ‘casă’ nu mai există cale de întoarcere. Să se întrebe din când în când ‘cine sunt eu?’ și să se abțină de la a-și da un răspuns. Să doarmă și să mănânce sănătos și să nu uite să inspire și să expire (…din când în când).

Care consideri că e gradul de influență pe care personalitatea ta îl are în procesul creativ?

Nu există ‘personalitate’ / nu există ‘proces creativ’. Când lucrez, lucrez. Personalitatea e periculoasă. 🙂

Crezi că e important să ai un background în arte pentru a face primii pași în industria creativă?

Nu cred că trebuie să ai background în arte sau în orice altceva – trei lucruri pot ajuta mult: să înveți, să lucrezi și să trăiești. Nu știu sincer ce înseamnă ‘Industria creativă’ – a devenit în timp un construct bolnav mental/referențial – absolut golit de orice sens – la fel de gol ca și cel de ‘designer’ – Doamne, ferște-mă să fiu creativ!

Cum reacționezi la feedback-ul negativ? Cum l-ai integrat în evoluția ta ca designer?

Feedback-ul este feedback. Atât! – doar eu pot să îl traduc/transform ca fiind negativ sau pozitiv. Când îl văd ca negativ, mă analizez și văd ce pot îmbunătăți în mine după care îmi văd de drum mai departe.

Rămâi deschis(ă) și lasă-te influențat(ă) de tot și nu încerca să influențezi pe nimeni.

Spune-mi câțiva designeri pe care-i admiri și felul în care ți-au influențat munca/stilul/evoluția.

Crede-mă că nu aș face niciun bine dacă aș începe să namedrop-ui designeri aici sau cum au influențat ei o reflecție distantă de-a mea din trecut – dar pot să încerc altceva… M-au influențat foarte mulți designeri de-a lungul anilor – Mama / Tata / bunica / Silvia / Tante Hilde / Frau Gheoghiu / Matyla Ghyka / Gabriel Kelemen / Jorge Luis Borges / Erich Pfaff / Bogdan Demetrescu… aș putea să scriu fără întrerupere încă trei ore și să nu termin lista. Cert este că toți oamenii cu care m-am întâlnit, cu care am interacționat sau pe care i-am citit m-au ‘designuit’ într-un fel sau altul; sau, mai corect, m-au ajutat să mă “designui”. Rămâi deschis(ă) și lasă-te influențat(ă) de tot și nu încerca să influențezi pe nimeni – după care adună-te și dezvață-te de tot ceea ce ai învățat – We are all designers anyway. 😉

Preferi restricțiile sau libertatea totală atunci când lucrezi la un proiect?

Întotdeauna restricțiile, odată ce le am bine articulate sunt liber.

Îmi poți descrie procesul tău creativ?

ANALIZĂ » STUDIU » INTERPRETARE » SOLUȚIE » PRODUCȚIE

Am să te rog să desenezi, în 3 minute, felul în care arată procesul tău creativ: