Mihai Munteanu: “Publicitatea e despre fericire”. Și i-am crezut, a’ dracu.


Interviu de Silvia Năsăudean

Mihai e licențiat în design și masterand. Se consideră un povestitor vizual și spune că e foarte bun prieten cu regulile designului. Ca Art Director la MRNGR, a avut plăcerea de a lucra cu clienți precum: Telekom, SaladBox, Panemar, Cofetăria Cristina, Rombat și Land of Basarabia.

Pe Mihai îl poți auzi live, pe 13 mai, la Edge Design Talks.


Cum a început cariera ta de designer? Care au fost primii pași pe care i-ai făcut în această direcție? 

Când eram mic și încă mă uitam la TV, între pauzele de joc pe televizor, văzusem un documentar Discovery despre advertising în care se spunea că ”publicitatea e despre fericire”. Și i-am crezut, a’ dracu.

Mi se părea magic că poate fi atât de simplu să faci oamenii fericiți. Puțin câte puțin, calup dupa calup. Așa că m-am uitat un pic în oglindă și am cochetat cu intrebarea: “Eu ce pot să aduc domeniului ăsta? Ce contribuție pot să am industriei ăsteia?”. Desenam deja dintotdeauna, așa că ghici ce? Am zis să mă fac designer.

[fast-forward] După câteva luni de UAD mi-am dat seama că ăia nu mă-nvață mare lucru așa că am început să-mi caut singur modelele, să-mi șlefuiesc singur skill-urile. Contextul era de fapt, că intrasem în asociația studenților de acolo și, ca să răspund la întrebare, acolo am avut ocazia să aplic ce învățam despre concepte și design grafic în general, în proiecte cu impact real.

A da, și am facut multe postere de party.

Se dorea un poster. Mi-am dat demisia.

Povestește-mi despre primul proiect de design realizat de tine și cum ți-a influențat mai departe evoluția în domeniu.

Prin 2014 urma să se organizeze a 4-a ediție a Photo Romania Festival. O prietenă PR-istă m-a recomandat pe postul de “director de imagine”. Pe cât de pompos titlul, pe atât de mari responsabilitățile, având în vedere că era un festival în toată firea cu buget mare, nume importante din găleata fotografică, surle și mai ales trambițe. Erau 5 luni de muncă în care, împreuna cu aceeași prietenă, a trebuit să stabilim un concept coerent pe care să îl putem aplica în cele o mie și una de formate necesare. Trebuia să schimbăm o mentalitate deja stabilită în care Photo Romania Festival este un festival organizat de fotografi, pentru fotografi, în care doar fotografii sunt bineveniți. Soluția noastră a fost să democratizam fotografia și să transformăm festivalul într-un eveniment digerabil pentru toată lumea. Conducerea festivalului nu a ințeles nici direcția grafică, nici conceptul și nici soluția practică la o problemă care influența însăși finanțarea evenimentului și numărul de participanți.

Se dorea un poster. Mi-am dat demisia.

Am învațat că poveștile pot rezolva probleme reale. Designul în sine e aptitudinea aceea pe care o folosești în trasmiterea unei povești cu care poți modela percepția omului și face parte dintr-un “toolkit” mai mare care până la urmă te face povestitor, “storyteller” cum s-ar zice.

Designul singur n-o să salveze lumea, el o să facă un poster (haha).

Mă uit în ochii lui și-i zic “You know nothing, John Doe.”

Ce calități consideri că ar trebui sa aibă un un bun designer? Ce consideri tu că înseamnă a fi un bun designer?

Cred ca un bun designer trebuie sa fie un bun actor. Cel mai bun designer poate ieși instant din pielea lui și intră în aceea a clientului lui. Brieful sunt indicatiile scenice, conceptul e scenariul și cu fiecare pixel își joacă rolul.

Un bun designer rezolvă o problemă, indiferent dacă vazută de alții, trece neobservată. Un bun designer pune succesul clientului înaintea probabilității de a-și adăuga proiectul la portofoliu; pentru că, să fim serioși, ce te recomandă mai bine decât creșterea cifrei de afaceri a clientului tău? Butonu ala frumos colorat? Haha.

Care consideri ca este gradul de influență pe care personalitatea ta îl are în procesul creativ? Consideri asta ca fiind un lucru benefic pentru procesul în sine? Și de ce?

N-ar trebui să existe nici un grad de influență. Fiecare designer își asumă să joace un rol în drumul clientului său.

Cu cât mai cameleonic, cu atât mai bine. Cum spuneam și mai devreme, suntem în industria rezolvării problemelor prin povești și, în același cadru, a soluțiilor practice.

Am fost cândva la un interviu pentru un internship într-o companie care făcea outsourcing de design grafic spre Marea Britanie. Niște oameni foarte drăguți, din pacate conduși de un psiholog, care a considerat că un test psihologic asemănător cu cel dat într-o școală de șoferi e de-ajuns să-mi cunoască capacitățile. La finalul testului era întrebarea “Ce curente și perioade din istoria artei te influențează în munca ta?” Am raspuns cam asa: “Toate. Pentru clientul care-și dorește un pachet de branding pentru șaormeria lui tradițională egipteană, mă va inspira arta antică egipteană, de exemplu.”

Mi s-a spus ca sunt arogant. Am plecat.

Crezi că e important să ai un background în arte pentru a face primii pași în industria creativă?

Da. Din ce am spus până acum sună de parca oricine poate fi un “storyteller”, dar exista niste concepte vizuale și teorii pe care nimeni care a învățat “design” prin tutoriale de Photoshop pe Youtube nu le va înțelege decât dacă are un background ce conține elemente de bază ale desenului, culorii, compoziției etc. E imperios necesar să fi acumulat măcar niște cunoștințe ale artei tradiționale înainte să se treacă mai departe. Ele sunt o mare parte din “toolbox-ul” unui designer. Desigur, poți face butoane colorate fără să știi a ține creionul în mana, dar cred că o să fii un 60% designer.

Omul care m-a pregatit pentru facultate mi-a spus că voi fi în stare să schițez tot produsul clientului într-o singură intalnire, pe cand colegul meu care lucreaza doar digital va zice “Îți trimit săptămâna viitoare primele schițe și vom discuta pe ele.” Prima mea reacție a fost de “Du-te ba d-aici!”, până când mi s-a intamplat și am apreciat cu adevarat faptul că știu să țin un creion în mână.

Nu mă atașez emoțional de nici un pixel pe care îl așez pe ecran.

Cum reacționezi la feedback-ul negativ?

Mă uit în ochii lui și-i zic “You know nothing, John Doe.” [dacă nu te-ai prins, nu ești designer]

Povestește-mi despre un proiect la care ai primit feedback negativ și în ce fel ai reușit să-l integrezi apoi în evoluția ta ca designer.
La fiecare proiect primesc feedback negativ. Iau feedbackerul de mână, ne așezăm la o masă și discutăm problema. Facem un schimb de puncte de vedere, modificăm, mai sorbim din cafea, etc. Finitul e cel care contează. Nu mă atașez emoțional de nici un pixel pe care îl așez pe ecran. Întotdeauna încerc să ofer cea mai bună soluție și să o justific atâta timp cât cred în ea, fără frica de a renunța dacă exista ceva și mai bun. Asta nu înseamnă că accept orice modificare.

E un proces. Learn or die.

Spune-mi câtiva designeri pe care-i admiri și felul în care ți-au influențat munca/stilul/evoluția.

Paul Rand, David Airey, Stefan Sagmeister, Aaron Draplin.

Cred că la un moment dat contează mai degrabă viteza cu care poți face conexiunile necesare.

Preferi restricțiile sau libertatea totală atunci când lucrezi la un proiect?

Îmi place să am în față un brief cât mai complex și restricții cât mai bine definite. Îmi fac munca mai ușoară. Știi când un proiect va fi dureros când toate informațiile ce ți se oferă se rezuma la “Bă, îmi trebuie un logo!”. Pentru că aici vei turna cele mai multe ore în comparație cu un client care știe, măcar parțial, narativul pe care vrea să-l transmită.

Hai să zicem că e vorba de scrierea unei povești. Ce preferi? Clientul care vine cu 1000 de pagini goale și spune “Hai scrie-mi te rog, că îți zic eu când îmi place ceva.”. Genul ăsta de relaționare e, de obicei, un “hit & miss” care se termină în eșec. Sau pe cel care vine cu niște modeste 50 de pagini scrise “Uite, am început ceva și nu mă descurc. M-ajuti un pic?”.

Libertatea absolută necesită de cele mai multe ori crearea unor limitări proprii. Care era întrebarea? (Ha ha).

Îmi poți descrie procesul tău creativ? (care sunt etapele lui)

Procesul meu creativ nu e cu nimic special. Începe cu exprimarea intenției potențialului client, o discuție, o cafea, o cerere exacta, un brief, încă o cafea, o promisiune. Ziua de lucru începe cu o cafea, un pic de procastinare și apoi documentare pe baza briefului, notez ideile generale, cuvinte cheie. Din multitudinea de idei aleg o combinație de 3-4 care vor construi baza stilului grafic pentru o eventuală variantă ce va fi prezentată clientului în cauză.

Cred ca la un moment dat conteaza mai degraba viteza cu care poți face conexiunile necesare. E și un fel de sport aici. Și șahul ăla jucat în tinereți a avut rolul lui.

În fine, dulce-i ziua facturării, da’ mai dulce-i a încasării.

Am să te rog sa desenezi în 3 minute felul în care arată procesul tău creativ.

Mulțumesc.

Mersi și eu.